O modalitate a sistemului imunitar de a ataca structurile străine (bacterii, virusuri, fungi, paraziți) este de a produce un număr mare de anticorpi, care vizează proteine ale ”intrusului”, numite antigene. Anticorpii circulă prin sânge, străbătând tot corpul până când găsesc antigenul specific, la care se atașează și pe care îl marchează, semnalând celulelor sistemului imunitar că este o structură străină care trebuie distrusă.
Această particularitate a anticorpilor, de a recunoaște proteinele străine și de a se fixa pe ele, făcându-le ”ținte” pentru acțiunea sistemului imunitar, îi face un instrument util în tratamentul a numeroase tipuri de cancer.
Anticorpii monoclonali sunt anticorpi identici, obținuți în laborator din aceeași linie de celule și care recunosc același antigen. Aceștia sunt creați în așa fel încât să se atașeze de proteine care se găsesc pe suprafața celulelor canceroase, dar nu și pe celulele normale. În plus, la anticorpii monoclonali se pot atașa medicamente împotriva cancerului, care vor fi astfel transportate exact la nivelul tumorii.
Anticorpii monoclonali acționează prin următoarele mecanisme:
- Permit sistemului imunitar sădistrugăcelulele canceroase. Sistemul imunitar nu recunoaște întotdeauna celulele canceroase ca fiind dăunătoare. Atunci când un anticorp monoclonal se atașează la acestea și le marchează, devine mai ușor pentru sistemul imunitar să le găsească și să le distrugă. De exemplu, alemtuzumab se leagă de antigenul CD52, care se găsește pe celule numite limfocite, inclusiv pe celulele leucemice. Odată atașat, anticorpul atrage celelalte elemente ale sistemului imunitar pentru a distruge aceste celule.
- Previn creșterea rapidăa celulelelor canceroase. Creșterea celulelor organismului este stimulată de substanțe numite factori de creștere, care se atașează la receptori de pe suprafața celulelor și le dictează acestora să crească și să se înmulțească. Unele celule canceroase produc un număr mai mare de receptori pentru factorul de creștere, astfel încât cresc mai repede decât celulele normale. Anticorpii monoclonali pot bloca acești receptori, prevenind transmiterea semnalului de creștere. De exemplu, anticorpul trastuzumab limitează creșterea celulelor canceroase, în cancerul de sân și cancerul de stomac, legându-se de proteina HER2.
- Fac posibilăiradierea țintităa celulelor neoplazice. Acest tratament, numit radioimunoterapie, folosește anticorpi monoclonali la care sunt atașate particule mici radioactive, pe care le transportă direct la celulele canceroase. De exemplu, ibritumomab tiuxetan este anticorp monoclonal radiomarcat care se fixează de antigenul CD20 de pe suprafața limfocitelor B, fiind folosit în tratamentul limfomului non-Hodgkin.
- Transportămedicamente direct la celulele canceroase. La anticorpul monoclonal se pot atașa substanțe chimioterapice, iar aceștia se vor fixa de celulele canceroase, unde medicamentul acționează fără a afecta celulele sănătoase. Un asemenea medicament este trastuzumab-etamsin folosit în cazul pacientelor cu cancer de san HER2 pozitiv. De asemenea, vedotin brentuximab este format dintr-un anticorp care țintește antigenul CD30 (găsit pe limfocite), la care este atașat un medicament chimioterapic numit MMAE. Acest medicament este folosit pentru a trata limfomul Hodgkin și limfomul anaplazic cu celule mari.
- Anticorpii monoclonali bispecifici combină elemente de la doi anticorpi, o parte atașându-se la celula canceroasă, în timp ce cealaltă se atașează la celule ale sistemului imunitar, conducând la declanșarea răspunsului imun. Un exemplu este blinatumomab, care este utilizat la pacienții cu leucemie limfocitară acută. O parte se atașează la proteina CD19, care se găsește pe unele celule leucemice și din limfom. O altă parte se atașează la CD3, proteină de pe suprafața unor celule ale sistemului imunitar numite limfocite T. Astfel, medicamentul aduce celulele canceroase și celulele responsabile cu imunitatea împreună, astfel încât sistemul imunitar să atace celulele canceroase.
Deoarece anticorpii monoclonali recunosc și se fixează specific la celulele canceroase, evitând celulele sănătoase, chimioterapia și radioterapia administrate prin intermediul lor au, de obicei, mai puține efecte secundare decât chimioterapia sau radioterapia convențională.
